Despre

PRIMORDIAL  -  de la început, de la origine, inițial, originar

-  de primă importanță, principal, esențial

ABSOLÚT           – adânc, complet, deplin, desăvârșit, perfect, profund, total

Absolut ≠ relativ

Primordial şi absolut sunt două cuvinte cu greutate, două cuvinte uitate sau cu bună-ştiinţă ignorate.

Nu mai avem timp să ne gândim la trecut, la începuturi, ignorăm ceea ce este esenţial iar superficialul îl ridicăm la loc de cinste în defavoarea a ceea ce este profund şi desăvârşit. Cred că din cauza unei asemenea atitudini totul a devenit relativ pentru lumea în care trăim. Creatorul  a devenit relativ … şi tot ce a creat El am ajuns să considerăm ca fiind relativ.

Feminitatea şi rolul femeii au devenit noţiuni relative … Cred că este timpul să reafirmăm valorile primordiale şi absolute ale feminităţii. Să vorbim despre traseul pe care trebuie să îl parcurgă femeia, de la start până la final. Să vorbim onest despre piedici, despre munţi, despre uriaşii din viaţa noastră. Să vorbim despre eşecuri şi despre succes, despre formare şi transformare. Să vorbim despre cât este de important să ştim adevărul cu privire la noi înşine ca să ne putem trăi feminitatea la superlativ!

 

5 thoughts on “Despre

  1. Imi place blogul dumneavoastra si apreciez valorile pe care le promovati si cred ca noi, femeile, avem inca multe de afirmat si de daruit celor din jur! Este bine sa invatam si cum sa o facem. Felicitari!

    • Intr-adevar, noi femeile avem mult de daruit. Ca sa dai insa trebuie sa ai de unde, sa ai ce, sa fii sigura ca transmiti valoare. Prea mult a decazut femeia zilelor noastre, prea multa confuzie pentru ca se reduce conceptul de feminitate la seductie si sexualitate. Prea putin isi mai aduce cineva aminte de demnitatea feminitatii si de responsabilitatea de a fi femeie.
      Toate cele bune Ioana.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s