Emoţiile n-aduc fericirea …

Emoţiile ne caracterizează, fac parte din natura umană şi conturează personaliltatea fiecăruia. Durere şi plăcere, suferinţă şi bucurie – vin la pachet. Fac parte din viaţă. Este infantil să ne aşteptăm să simţim doar plăcere şi bucurie mereu. Adevărul este că există în fiecare dintre noi un anume instinct de conservare şi în ceea ce priveşte emoţiile. De aceea, din instinct, am vrea să evităm emoţii care nu ne convin şi situaţii care ne provoacă durere. Ne facem un obicei uneori din a evita ce nu ne convine, până ajungem la a nega ceea ce ne transmit emoţiile. Asta înseamnă că ne creăm strategii împotriva a tot ceea ce ne face să suferim. Este imatură şi nerealistă această abordare şi nu ne ajută cu nimic ci, dimpotrivă, ne ţine pe loc împiedicându-ne evoluţia emoţională, psihică şi spirituală.

Obiceiul de a crea strategii cu scopul de a evita neplăceri cauzate de emoţii “vorbeşte”, de fapt, despre pretenţiile pe care le avem. Ar suna cam aşa, dacă ar fi să verbalizăm: “ Eu merit să mă simt mereu bine, să primesc doar ceea ce mă aştept, merit ca cei din jur să “ghicească” ce aştept eu de la ei şi să se manifeste întocmai. Numai că, o astfel de “concepţie despre lume şi viaţă” nu numai că este nerealistă ci, în plus, aduce cu sine o atitudine extrem de egoistă în relaţiile cu ceilalţi. Dacă cei din jur nu reacţionează şi nu se comportă aşa cum ai fi dorit, cu alte cuvinte, dacă aşteptările îţi sunt “înşelate”, începi să acuzi pe toată lumea de insensibilitate şi … multe altele. Pe tine nu te acuzi de nimic. Nu ai nicio vină, tu care ai dat totul, ai făcut totul, ai investit … şi nu ai primit nimic, îţi zici. Toată vina aparţine altora, tu nu ai vreuna … Acuzi, reproşezi, chiar ajungi să împroşti cu noroi pe cei care se fac “vinovaţi” de nefericirea ta. Oameni de nimic … aşa îi cataloghezi ! Şi eşti mai mult decât sigură că procedezi bine, că ai perfectă dreptate …

Doamnelor, vă regăsiţi sau nu în cele scrise mai sus ? Intr-o anume perioadă din viaţă cred că am păşit toate prin cele descrise mai sus. Problema este: am rămas la acel stadiu sau am mers mai departe cu o lecţie învăţată ? Pentru că vine vorba de lecţii, să ştiţi că avem de multe ori tendinţa de a elabora propriile lecţii dar pentru ceilalţi, nu pentru noi. Iar asta nu se numeşte altfel decât îndreptăţire şi nu înseamnă că ai învăţat ceva.

Doar atunci când încetezi să cauţi justificări pentru tine, când încetezi să afirmi şi să crezi cu încăpăţânare că doar tu ai dreptate, doar atunci ai făcut primul pas spre învăţare … Acest prim pas te va duce spre al doilea: sinceritatea emoţională faţă de tine însăţi. Dacă spui că sinceritatea celorlalţi doare şi te descurajează, stai să vezi ce agonie dureroasă presupune sinceritatea cu tine însăţi! Merită însă, pentru că numai aşa vei reuşi să demaşti minciunile din mintea şi din inima ta, minciuni pe care în mod inconştient, din instinct autoprotectiv, ai ajuns să crezi că sunt adevăruri.
Aştept părerile voastre doamnelor …

Promit continuarea abordării subiectului “ emoţii feminine” în postări viitoare.🙂

One thought on “Emoţiile n-aduc fericirea …

  1. Da, Margareta, multe din aspectele surprinse de tine in aceste reflectii sunt foarte adevarate; din dorinta de a ne proteja emotional, dezvoltam strategii si mecanisme de aparare…care, uneori, pe termen scurt, ne pot da falsa protectie pe care o nutrim; insa, asa dupa cum spuneai si tu, aceste strategii pot deveni cu timpul tipare comportamental-atitudinale, ce nu fac altceva decat sa ne priveze de oportunitatea de a fi congruenti, autentici, de a confrunta realitatea si implicit de a ne dezvolta, maturiza.
    Cum noi femeile (in general vorbind) operam mai mult in „campul” emotionalitatii, putem deci mai lesne experimenta „nefericirea adusa de emotii”; cu toate acestea, nu ar trebui sa ne multumim cu aceasta situatie, cu o astfel de perceptie…de aceea, in viata oricareia dintre noi ar fi de dorit sa-si aiba locul preocupari ce vizeaza auto-cunoasterea, intelegerea dinamicii intrapsihice personale, a modurilor si tiparelor de reactie, tocmai pentru a facilita procesul devenirii si dezvoltarii noastre personale.
    Se tot vorbeste in ultimul timp de „inteligenta emotionala”, de self-control, de managementul stresului etc……actiuni pe care Scriptura le-a incurajat cu mult timp in urma, desigur, sub alti termeni :” pe voi insiva cercetati-va..”, „sa aveti (dezvoltati) simtiri cumpatate despre voi insiva”, „simtiti-va ticalosia si plangeti”, „maniati-va si nu pacatuiti”..” dar si indemnurile la a deprinde multumirea, bucuria, pacea;am putea spune deci… …auto-cunoastere, renuntarea la defense, la mecanismele de aparare, la disimulari si sublimari (neconstientizarea frustrarilor si convertirea/manifestarea lor in diferite acte, care intaresc la randul lor tiparele gresite)…AUTENTICITATE!!

    Sigur ca, e bine sa fim realiste si sa intelegem ca vorbim, de fapt, de un demers in care, daca (mai intai) ne decidem sa intram, e cel mai probabil dureros, lung (e un proces care se va extinde spre faze tot mai profunde si de finete la un moment dat) si, da…nu prea placut…dar care, aduce cu sine „roada datatoare de pace a neprihaniri” si o bucurie noua, diferita, care „sfideaza” circumstantele, „bucuria Domnului ca tarie”!

    cu apreciere si drag,
    Stefania Botez – Iasi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s