Azi și acum, ne scuturăm de pete!

Suntem diferiți si de multe ori trăim în realități diferite. Ceea ce este normal și logic pentru tine nu este le fel de logic și de normal pentru celălalt. S-ar putea chiar să nu aibă nicio noimă pentru el logica ta.

Sunt unii care nu acceptă niciun fel de argumente logice sau practice pentru că le place să se bălăcărească în sentimente negative iscate de faptul că nu s-au întâmplat lucrurile așa cum pretind ei că e normal, sau în starea aceea a plângerii de milă că nu au fost tratați cum ar fi dorit sau pentru că nu le-au ieșit calculele. Mari pretenții care dacă nu sunt împlinite își cer tributul. Tribut care ar putea să însemne sacrificarea celui care a gândit și a lucrat onest și cu bun -simț, dar asupra căruia planează suspiciune, critică, vorbire de rău, judecată. Când faci ceva dezinteresat și cu inima curată, cu gând bun, toate acestea planând asupra ta te fac să te simți împroșcat cu pete, mânjit. Nu îți vine să crezi că treci prin așa o situație, că ți se întâmplă așa ceva! Apoi simți un profund dezgust, mai ales dacă la argumentele tale ți se răspunde cu formule lozincă precum: „Fii binecuvântată” sau „În numele Domnului”. Simți dezgust pentru că îți dai seama de falsitatea din spatele lozincilor. Simți dezgust și te simți murdărită! Nu este cazul să staționezi în starea asta! Te scuturi repejor de pete, ridici capul sus și mergi mai departe cu grijă mai mare și cu atenție mai mare cu privire la persoanele pe care le accepți alături de tine sau împreună cu care alegi să faci anumite lucruri. Nu vei mai trece cu vederea așa ușor când simți că ceva nu e tocmai în regulă cu celălalt și vei avea grijă să te oprești atunci când simți că este cazul.

Da, te vor vorbi de rău … și ce dacă! Nu au cum să te afecteze: chiar dacă simți gustul amar de moment, îl recunoști, l-ai mai simțit și în cazul altora. A, îți dai seama, tocmai ai trecut prin încă o fază de consolidare a unei lecții despre viață și oameni. Mergi liniștită mai departe, alături de oamenii care sunt sinceri și recunosc atunci când greșesc. Încă ceva important: cei care rostesc acel lipsit de substanță „Fii binecuvântată” vor rosti uneori, unii dintre ei, un la fel de lipsit de substanță „Iartă-mă”. Iartă-i neapărat. Depărtează-te însă de ei! Dacă și-au bătut joc de tine o dată, sigur o vor face și a doua oară … dacă le permiți!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s