Cum spui adevărul cu dragoste şi înţelepciune

Iată modul în care boxerul Muhammad Ali a abordat problema îmbrăcăminții idecente a fiicei lui. Relatarea aparține fiicei în cauză:
”Când am ajuns acasă, șoferul a escortat-o pe sora mea mai mică, Leila, și pe mine în camera tatălui meu. Ca de obicei, el se ascundea în spatele ușii si aștepta să ne sperie. După ce am intrat în cameră ne-a îmbrățișat foarte mult, iar apoi tatăl meu ne-a privit pe amandouă foarte atent. Pe mine m-a așezat pe picoarele lui si mi-a zis ceva ce nu am să uit niciodată. ”Hana, toate lucrurile de valoare pe care Dumnezeu le-a creat în lumea asta sunt acoperite și greu de ajuns la ele. Unde a pus aurul? La mare adâncime în pământ, foarte bine acoperit și protejat. Unde a pus perlele? În adâncimile oceanului, ascunse și protejate în interiorul scoicilor. Unde a pus diamantele? În adâncul minelor, acolo stau acoperite de nenumarate straturi de pământ, ca să ajungi la ele trebuie să muncești din greu. Apoi s-a uitat la mine cu o privire foarte serioasă și a spus: ”Trupul tău e sfânt, iar tu ești cu mult mai scumpă decât diamantele și perlele, să știi că și tu ar trebui să fii acoperită(ascunsă) într-un mod adecvat”.

Cuvintele pe care le rostim vorbesc despre ce avem în inima noastră

O operaţie repetată zilnic sau periodic devine obicei, devine rutină. Gândeşti şi acţionezi în mod mecanic. Gândeşti fără să mai gândeşti şi acţionezi fără să mai gândeşti … mereu în acelaşi fel. Rutina distruge creativitatea, respinge noul şi împiedică progresul. Rutina hrăneşte prejudecăţi.

Vorbirea, actul de a vorbi este o rutină. Folosirea cuvintelor însă, nu trebuie să devină rutină. Cuvintele ar trebui să fie mai întâi bine cumpănite şi abia apoi să fie articulate. Bine cumpănite de ce? Am auzit cu toţii, ades, sintagma « cuvintele au putere ». Suntem convinse însă de puterea cuvintelor?

Aţi remarcat sclipirea din privire şi lumina de pe chipul copiilor voştri când le spuneţi cuvinte de apreciere sau de încurajare? Aţi remarcat cum capătă aripi soţul care este apreciat şi încurajat?

Nevoia de apreciere şi încurajare este scrisă în codul nostru genetic. Un copil apreciat şi încurajat se va dezvolta normal şi psihic şi emoţional. Dacă nu este apreciat, copilul nu se simte iubit şi, mai mult, va ajunge să creadă că ceva nu este în regulă cu el. Va acumula apoi o enormă frustrare care va degenera în mânie. Aveţi copii mânioşi, care pare că fac totul invers decât ar trebui? Ei bine, dacă răspunsul este da, opriţi-vă un moment şi gândiţi-vă dacă aţi rostit cuvinte de apreciere sau ele au lipsit cu desăvârşire fiind înlocuite de critică şi reproşuri permanente.

Da, ştiu, unii copii parcă greşesc mereu, nu vor să asculte, sunt îndărătnici.Ce faci cu ei? Îi spui unui asemenea copil că este un netrebnic? Îi spui că nu se va alege nimic de el? Îi spui că nu are minte, că nu este bun de nimic? Dacă îi spui aceste cuvinte este ca şi cum ai rosti asupra lui blesteme. Te-ai gândit la asta? Te-ai gândit la ce vulcan de emoţii sfâşietor de dureroase şi negative declanşezi în sufletul copilului tău când rosteşti asemenea cuvinte? Te-ai gândit că aceste cuvinte şi altele, mai rele, pe care le rosteşti, încet şi sigur, distrug însuşi sufletul copilului tău?

Cuvintele pe care le rostim vorbesc despre ce avem în inima noastră. Dragostea necondiţionată îşi cumpăneşte bine cuvintele înainte de a le rosti tocmai pentru că nu vrea să rănească, nu vrea să provoace durere şi suferinţă, vrea să ajute, să construiască, să zidească … Întrebarea ultimă pe care ar trebui să ne-o punem, cred că este aceasta: Cum ne iubim copiii? Îi iubim mai mult decât pe noi înşine? Meditaţi la asta! Întrebarea nu este aberantă … Cuvintele rostite de noi sunt măsura dragostei noastre pentru cei asupra cărora le rostim.