Amintiri de octombrie

Adina1Am crezut că voi muri printre ruine…Printre cadavre sfâșiate de vulturi flămânzi…În ochiuri de apă,îmi priveam fața schingiuită de amărăciune. Comete cădeau din cer prevestind sfârșitul. Nu aveam o direcție, mă târam fără sens… în nimic. Aș fi vrut să zbor, să ies din trupul agonizant și să mă ridic spre cer (auzisem eu ceva despre Cer cu „C” mare).

Nu știu exact când ai apărut prima dată în calea mea. Să fi fost într-un octombrie? Așa cred. Mureau frunzele galbene sub picioarele noastre. Îți amintești? Asteptam cartea miraculoasă pe care nu reușeai să o scoți din geantă fiindcă erai cu ochii la mine. Pe sufletul meu. Da, erai focalizat pe sufletul meu. Nici măcar nu te-ai uitat la trupul meu fremătând de păcat și gânduri de țărână… Nici măcar nu ai văzut cât de modern știam să mă îmbrac și cât de ispititoare sunt cu ochii creionați în stil egiptean… Cum ai putut să mă vezi, dincolo de masca mea de actriță pe care o purtam toată ziua și toată noaptea? Să vezi cine eram și că tânjeam să fiu liberă… muream mințindu-mă că sunt împlinită.

Simțeam un dor de ceva, în mine, ceva ce mă făcea să caut… Nici nu știu când a apărut exact acest dor în sufletul meu (poate atunci când m-ai văzut prima oara, în tren, ți-a plăcut râsul meu de femeie alintată și ai început să te rogi pentru mine în tăcere). În sfârșit, mi-ai dat cartea și cu un zâmbet aproape inocent mi-ai spus că putem discuta pe marginea ei, oricând doream. Erai, ca să zic așa, la dispoziția mea de capricioasă fandosită!

Ceva s-a întâmplat în mine când am citit cartea ta. A mai urmat una: de căpătâi, pe care mi-ai dăruit-o la fel de stângaci și cu aceeași privire de ochi de cer. Pe aceasta din urmă nu am mai lăsat-o din mână. În ea am găsit ce căutam, ea mi-a spus totul despre mine și despre Cineva care nu mă lasă singură niciodată, fiindcă mă iubește atât de mult încât L-a dat pe Fiul Său să moară pe cruce pentru mine. Îngrozitor de dureros, de sfâșietor dar și de încurajator! „Adică, am valoare!„, m-am trezit murmurând într-o cameră rece, închiriată cu bani puțini de studentă. „Sunt iubită! Este o iubire veșnică. Rezistă de mii de ani. Este dăruită tuturor”. Mă simțeam luminată, ca și când niște raze puternice au venit să locuiască în mine, să mă inunde, efectiv, cu blândețe și duioșie. Am pus mâna pe telefon și te-am sunat întrebându-te ce să însemne asta, ce se întâmplă. „Sunt exagerat de sensibilă”, îmi amintesc că ți-am spus. „Plâng. Îți vine să crezi? da, plâng citind cartea aceasta. E o carte scrisă exact pentru mine. Biblia… „

Știu că atunci s-a născut în mine o mare sete de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Aveam îndrăzneala să Îi vorbesc direct, ca unuia care mă cunoaște și de care nu puteam să mă ascund. Și îi spuneam în rugăciune: „Doamne, descoperă-mi tot mai mult din Tine!”. Îmi făcea bine prezența Lui în viața mea și de multe ori, eram avidă să Îi vorbesc și să Îl simt cum îmi șterge lacrima zglobie care se rostogolea pe obraz ca pe un tobogan. Eram studentă la Teatru. Și gloria trăgea de mine cât putea de mult. Nu îi plăcea că încep sa îi fug, fluidă, printre degete.

Au trecut anii… E din nou toamnă. Octombrie. Frunzele galbene mor la fel si-acum … sufletul meu priveste spre Cer. Cerul plin de Domnul pe care acum Îl cunosc, fiindcă o părticică din El este chiar în sufletul meu, pulsează în ființa mea aprinzând atâtea stele interioare…

Adina Sas-Simoniak – Chicago, Illinois

Anunțuri

Cine esti, femeie?

Identitatea ta nu depinde de daruri, talente, inteligenta, frumusete , haine, bani etc. Identitatea ta nu este trupul tau. Identitatea ta este data de faptul ca stii cine esti! Nu are a face cu imaginea celorlalti despre tine, nici cu felul in care te vezi tu prin ochii lor ci, are a face cu felul in care te vezi tu pe tine! Feminitatea este identitatea ta! Tu, femeie, esti responsabila sa iti definesti si sa iti construiesti propria feminitate ascultand soapta din adancul sufletului tau. Asadar, fa liniste in jurul tau, retrage-te intr-un coltisor doar tu cu tine si asculta atent. Cine iti spune sufletul ca esti?

portret_de_femeie

sursa foto aici

La spam cu livrările de fericire

De ceva vreme primesc mail-uri cu oferte de … fericire. Livrată nu gratis ci pe bani multicei. Na, fericirea costă, nu-i aşa?! Numai că eu nu am comandat fericire, de ce-mi livraţi?

„Livrăm fericire” – sună tentant poate pentru femei care cred că fericirea trebuie căutată, că o obtii la pachet de undeva, de la cineva. Femei care cred că modul în care arată, în care se îmbracă, se încalţă le dă valoare şi le va face fericite. Nu credeţi că cineva ar trebui să le spună că ceea ce devin, calitatea omului care devin, frumuseţea sufletului, a gândurilor, a emoţiilor şi a atitudinilor le dă valoare?! Una trainică, durabilă, care nu poate fi livrată de niciunde ci trebuie să fie acolo, în interior! Nu poate fi comandată pentru că este personală, are a face cu frumuseţea şi valşoarea devenirii şi se construieşte cu multă trudă, cu lacrimi, cu zâmbete, cu efort asiduu şi în timp.

Mulţumesc, eu nu vreau livrări de fericire. Eu îmi construiesc fericiri în fiecare zi, în fiecare clipă. Fericiri şi nefericiri deopotrivă construiesc şi când trag linie la un moment dat realizez că pe toate le pot bifa pentru categoria progres, devenire! In fiecare crâmpei de fericire pe care mi-l construiesc exersez ceva ce am învăţat deja iar din fiecare mare de nefericire pe care o construiesc eu făcând alegeri greşite sau pe care mi-o construiesc alţii, extrag o picătură cristalină care să îmi aline setea buzelor arse, dogoarea emoţiilor şi a inimii rănite. O picătură cristalină pentru gânduri, emoţii, atitudini, alegeri, obiceiuri, caracter de cristal … Mereu renasc din cioburi, mai întreagă, mai strălucitoare şi mai capabilă să reflect lumină. Pentru că trebuie să reflecţi ceva în jurul tău, să laşi ceva în urma ta, ceva care să lumineze spre ceilalţi, să le aducă un strop de bucurie, de alin, să le trezească semne de întrebare, să le trezească dorinţa de a fi, a deveni, a lucra la propria fericire.

Fericire : un termen greu de definit. Importantă dar dusă în derizoriu prin reducerea ei la vreau – primesc . Să fii fericită devine astfel doar o dorinţă a cărei îndeplinire va depinde mereu de cineva sau de ceva. Tocmai de aceea unii cred că te pot ademeni şi manipula cu sloganuri de tipul „Livrăm fericire”. Nu, mulţumesc! La spam cu voi!

 

Evitând să fie babe

“Babele sunt cele care au perpetuat civilizația creștină, cultura specific creștină, nu neapărat savantă. Eu stau mult de vorba cu babele, babele de la piață sau babele din lumea mea, babele boieroaice, câte mai sunt – ca babe. Nenorocirea este că femeile din lumea bună încearcă să evite să ajungă babe, cu fel de fel de vrăjeli cosmetice, cu lifting, cu vopsit părul. Evitând să fie babe nu ajung la suprema treaptă de noblețe, de grație și de valoare.” –  Alexandru Paleologu

Azi și acum, ne scuturăm de pete!

Suntem diferiți si de multe ori trăim în realități diferite. Ceea ce este normal și logic pentru tine nu este le fel de logic și de normal pentru celălalt. S-ar putea chiar să nu aibă nicio noimă pentru el logica ta.

Sunt unii care nu acceptă niciun fel de argumente logice sau practice pentru că le place să se bălăcărească în sentimente negative iscate de faptul că nu s-au întâmplat lucrurile așa cum pretind ei că e normal, sau în starea aceea a plângerii de milă că nu au fost tratați cum ar fi dorit sau pentru că nu le-au ieșit calculele. Mari pretenții care dacă nu sunt împlinite își cer tributul. Tribut care ar putea să însemne sacrificarea celui care a gândit și a lucrat onest și cu bun -simț, dar asupra căruia planează suspiciune, critică, vorbire de rău, judecată. Când faci ceva dezinteresat și cu inima curată, cu gând bun, toate acestea planând asupra ta te fac să te simți împroșcat cu pete, mânjit. Nu îți vine să crezi că treci prin așa o situație, că ți se întâmplă așa ceva! Apoi simți un profund dezgust, mai ales dacă la argumentele tale ți se răspunde cu formule lozincă precum: „Fii binecuvântată” sau „În numele Domnului”. Simți dezgust pentru că îți dai seama de falsitatea din spatele lozincilor. Simți dezgust și te simți murdărită! Nu este cazul să staționezi în starea asta! Te scuturi repejor de pete, ridici capul sus și mergi mai departe cu grijă mai mare și cu atenție mai mare cu privire la persoanele pe care le accepți alături de tine sau împreună cu care alegi să faci anumite lucruri. Nu vei mai trece cu vederea așa ușor când simți că ceva nu e tocmai în regulă cu celălalt și vei avea grijă să te oprești atunci când simți că este cazul.

Da, te vor vorbi de rău … și ce dacă! Nu au cum să te afecteze: chiar dacă simți gustul amar de moment, îl recunoști, l-ai mai simțit și în cazul altora. A, îți dai seama, tocmai ai trecut prin încă o fază de consolidare a unei lecții despre viață și oameni. Mergi liniștită mai departe, alături de oamenii care sunt sinceri și recunosc atunci când greșesc. Încă ceva important: cei care rostesc acel lipsit de substanță „Fii binecuvântată” vor rosti uneori, unii dintre ei, un la fel de lipsit de substanță „Iartă-mă”. Iartă-i neapărat. Depărtează-te însă de ei! Dacă și-au bătut joc de tine o dată, sigur o vor face și a doua oară … dacă le permiți!

Nevoia de siguranţă

„In procesul creării Evei, mama tuturor celor vii, momentul ales de Dumnezeu a fost unul crucial. De fapt, Dumnezeu nu a adus-o in fiinţă decât după ce tot ce avea ea nevoie era aşezat la locul lui. De la mediul inconjurător la relaţii, totul era pus in ordine. El ştia că femeia va resimţi nevoia de stabilitate  care era inrădăcinata în natura ei. Ştia că nu-ţi va dori schimbări bruşte care să-i clatine sau să-i compromită siguranţa. Femeia a fost menită să fie acoperită.” – T.D. & Serita Ann Jakes

Pace si bucurie

“Fă din dorinţa lui Dumnezeu dorinţa ta şi vei
deveni o femeie a excelenţei, aşa cum te-a
conceput El să fii. Adevărata pace şi bucurie vin
atunci când femeile Îl urmează pe Dumnezeu în
fiecare domeniu al vieţii lor – şi devin femei după
inima Lui.
Permite-i lui Dumnezeu să-ţi împlinească cea
mai mare dorinţă pe care o are pentru tine.
Lasă-L să te transforme, pregătindu-ţi inima şi
mintea pentru a accepta lucrarea Sa
extraordinară. Vei găsi pace şi bucurie durabile
într-o viaţă de rugăciune, o viaţă a
priorităţilor, o viaţă trăită ca o femeie după
inima lui Dumnezeu.” – Elizabeth George

Fericirea de dincolo de lătratul câinilor

Spunea cineva că fericirea o găseşti atunci când renunţi la a o mai căuta… Când o cauţi, fericirea este o fată morgana, o himeră… Când renunţi la a o mai căuta, când iei viaţa aşa cum este şi faci tot posibilul să cultivi frumosul în tine ca să ai ce da celor din jur, când cauţi tot ce este mai bun şi mai frumos în ceilalţi, când dăruieşti si te dăruieşti, când treci bariera dincolo de eul tău…fericirea devine realitate!

Fericirea nu depinde de circumstanţe sau de ceea ce fac şi spun cei din jur. Fericire înseamnă să te bucuri de ceea ce ai, să preţuieşti ceea ce ai şi ceea ce eşti. Să nu te compari cu cei din jur, să nu te raportezi la ceea ce spun ei că este bun, frumos sau dezirabil. Eşti unică! Aşa te-a creat Dumnezeu!Ai propria percepţie cu privire la ceea ce este bun, frumos, de folos ţie. Ai daruri şi abilităţi unice. Ai o menire unică. Caută să descoperi cu tot dinadinsul comoara ascunsă înlăuntrul fiinţei tale şi adaugă-i noi bogăţii! Caută compania celor de la care ai ce învăţa, a celor care te motivează să mergi înainte, să te dezvolţi, să progresezi. Evident, nu fac referire aici la progres material. Nu că-i rău, însă nu este cel mai important şi nici prioritar! Învaţă să îţi recunoşti greşelile, fă eforturi să nu le repeţi. Acceptă eşecurile alături de victorii şi mergi înainte mereu. Nu îţi agăţa fericirea nici în cuiul numit aprobare sau acceptare, nici în cel numit iubire. Oamenii nu ştiu să iubească decât dacă îi învaţă Dumnezeu. Caută tu să înveţi de la El.Viaţa are sens şi rost când continui să dăruieşti iubire chiar dacă ai fost dezamăgită. Nu permite dezamăgirii să te paralizeze, nici să te ţină pe loc. Mergi mereu înainte zâmbind şi, cel mai important, ia-L tovarăş de drum pe Dumnezeu.

Îmi place mult o zicere pe care o voi parafraza: Dacă m-aş opri la toţi câinii care mă latră nu aş mai ajunge niciodată nicăieri … nu mi-aş implini destinul … nu aş ajunge la destinaţie.

Să iti doresti sa fii mai bună, să iti doresti să răspandesti bunătate spre ceilalti inseamnă să fii preocupată de calitate. Sa fii om de calitate, sa rostesti cuvinte de calitate, să faci gesturi ca atare si, in consecintă, să trăiesti o viată de calitate. Numai că, transformarea doare. Merită însă durerea, pentru că în felul acesta facem pasi în devenirea noastră, în felul acesta progresăm. Aşadar, cu demnitate şi curaj trebuie să ne asumăm lupta pentru devenire, pentru calitate, pentru transformare; să ne-o asumăm cu toate aspectele ei mai plăcute sau mai puţin plăcute.
In fiecare zi trebuie sa facem alegeri.Alegerile sunt foarte importante. As spune ca au un rol determinant pentru calitatea vietii.Imi pare esential să stii sa alegi intre rău si bine.
Esential este si să nu asculti vocea multimii, să nu te lasi inghitita de multime doar de dragul de a fi acceptată. Merită să suportăm durerea de moment a neacceptarii de dragul de a fi noi insine!
Fiecare dintre noi este unică, viaţa este scurtă … nu ne putem permite să ne pierdem în mulţime şi nu ne putem permite să pierdem timpul învăţînd doar din propriile greşeli.De aceea, să fii atentă la detalii, să înveţi la timp, să inveti si din greselile altora înseamnă înţelepciune.

Emoţiile n-aduc fericirea …

Emoţiile ne caracterizează, fac parte din natura umană şi conturează personaliltatea fiecăruia. Durere şi plăcere, suferinţă şi bucurie – vin la pachet. Fac parte din viaţă. Este infantil să ne aşteptăm să simţim doar plăcere şi bucurie mereu. Adevărul este că există în fiecare dintre noi un anume instinct de conservare şi în ceea ce priveşte emoţiile. De aceea, din instinct, am vrea să evităm emoţii care nu ne convin şi situaţii care ne provoacă durere. Ne facem un obicei uneori din a evita ce nu ne convine, până ajungem la a nega ceea ce ne transmit emoţiile. Asta înseamnă că ne creăm strategii împotriva a tot ceea ce ne face să suferim. Este imatură şi nerealistă această abordare şi nu ne ajută cu nimic ci, dimpotrivă, ne ţine pe loc împiedicându-ne evoluţia emoţională, psihică şi spirituală.

Obiceiul de a crea strategii cu scopul de a evita neplăceri cauzate de emoţii “vorbeşte”, de fapt, despre pretenţiile pe care le avem. Ar suna cam aşa, dacă ar fi să verbalizăm: “ Eu merit să mă simt mereu bine, să primesc doar ceea ce mă aştept, merit ca cei din jur să “ghicească” ce aştept eu de la ei şi să se manifeste întocmai. Numai că, o astfel de “concepţie despre lume şi viaţă” nu numai că este nerealistă ci, în plus, aduce cu sine o atitudine extrem de egoistă în relaţiile cu ceilalţi. Dacă cei din jur nu reacţionează şi nu se comportă aşa cum ai fi dorit, cu alte cuvinte, dacă aşteptările îţi sunt “înşelate”, începi să acuzi pe toată lumea de insensibilitate şi … multe altele. Pe tine nu te acuzi de nimic. Nu ai nicio vină, tu care ai dat totul, ai făcut totul, ai investit … şi nu ai primit nimic, îţi zici. Toată vina aparţine altora, tu nu ai vreuna … Acuzi, reproşezi, chiar ajungi să împroşti cu noroi pe cei care se fac “vinovaţi” de nefericirea ta. Oameni de nimic … aşa îi cataloghezi ! Şi eşti mai mult decât sigură că procedezi bine, că ai perfectă dreptate …

Doamnelor, vă regăsiţi sau nu în cele scrise mai sus ? Intr-o anume perioadă din viaţă cred că am păşit toate prin cele descrise mai sus. Problema este: am rămas la acel stadiu sau am mers mai departe cu o lecţie învăţată ? Pentru că vine vorba de lecţii, să ştiţi că avem de multe ori tendinţa de a elabora propriile lecţii dar pentru ceilalţi, nu pentru noi. Iar asta nu se numeşte altfel decât îndreptăţire şi nu înseamnă că ai învăţat ceva.

Doar atunci când încetezi să cauţi justificări pentru tine, când încetezi să afirmi şi să crezi cu încăpăţânare că doar tu ai dreptate, doar atunci ai făcut primul pas spre învăţare … Acest prim pas te va duce spre al doilea: sinceritatea emoţională faţă de tine însăţi. Dacă spui că sinceritatea celorlalţi doare şi te descurajează, stai să vezi ce agonie dureroasă presupune sinceritatea cu tine însăţi! Merită însă, pentru că numai aşa vei reuşi să demaşti minciunile din mintea şi din inima ta, minciuni pe care în mod inconştient, din instinct autoprotectiv, ai ajuns să crezi că sunt adevăruri.
Aştept părerile voastre doamnelor …

Promit continuarea abordării subiectului “ emoţii feminine” în postări viitoare. 🙂