Interviu cu Florence Joy Enns – de Octavian D Curpas

FlorenceJoy007Florence Joy Enns este o cântăreaţă din Germania, scriitoare şi actriţă creștină. Îi place să călătorească şi să viziteze ţări din Europa, Israel şi Statele Unite. Cântă la chitară şi pian, vorbeşte germană nativ şi engleză foarte bine. Majoritatea melodiilor din albumul intitulat “Only Hope” sunt în engleză.

În 2006, cu ocazia inaugurării Campionatului Mondial de Fotbal, Florence Joy a fost invitată să cânte în catedrala din Műnchen. La un an după acest eveniment, ea a jucat rolul unei fete drăguţe, numită “Jasmin”, în serialul german “Ahornallee”. De asemenea, Florence este autoarea unei cărţi cu titlul “I want to live truthfully and real”, în care povesteşte despre experienţa avută în timpul castingului emisiunii din Germania “A Star Search 2″ şi în special, despre felul în care îşi trăieşte viaţa cu Dumnezeu.

Florence s-a născut în Zeven, în nordul Germaniei, în apropierea Hamburgului, are o soră mai mare şi un frate mai mic. Familia ei a locuit în Zeven, Tostedt, Dresden,Műnchen  şi Köln. Relocările familiei sale au survenit din motive de serviciu, exceptând ultima mutare a cântăreţei, datorată căsătoriei. Florence are doi copii, un fiu, Lennox, născut în 2009, şi o fetiţă, Kiana, născută în 2012.

Octavian D. CURPAŞ (O.D.C.): Îmi poţi spune ceva despre soţul tău? Când şi unde l-ai cunoscut? Cum l-ai descrie?

Florence Joy (F.J.): Soţul meu se numeşte Thomas Enns, este neamţ şi ne-am cunoscut în 2006. Eu şi el cântam împreună cu un ansamblu de corzi. Este artist, muzician şi cântăreţ. Thomas este liderul unei grupări de tineri care se întâlnesc de două ori pe lună şi studiază Administrarea Afacerilor la Universitatea Cologne. Este un creştin devotat în întregime, entuziasmat de Dumnezeu. Partenerul meu de viaţă este o persoană iubitoare şi sensibilă, cel mai minunat soţ şi tată.

O.D.C.: Eşti o persoană foarte ocupată. Cum e să fii mamă a doi copii?

F.J.: A fost întotdeauna visul meu să fiu mamă şi asta e o mare bucurie pentru mine. Dar în acelaşi timp este şi o mare provocare, o adevărată binecuvântare din partea lui Dumnezeu.

O.D.C.: La ce vârstă ai devenit creştină? Ce te-a făcut să te decizi să-I predai lui Isus viaţa ta? Cărei denominaţiuni creştine aparţii?

F.J.: Am crescut într-o familie creştină. Când aveam 13 ani, Dumnezeu mi-a revelat dragostea Lui şi mi-a arătat că El este adevăratul meu Tată. Am dorit să fiu botezată în apă, acesta a fost momentul când am decis să trăiesc pentru Isus. Sunt membra unei biserici penticostale ce aparţine de “Assemblies of God”. Pentru mine, denominaţiunea nu e aşa de importantă, mai importantă e relaţia mea personală cu Dumnezeu.

O.D.C.: Tocmai am ascultat una din piesele tale în germană şi mi-a plăcut. Titlul spune “Mein Ziel”, am găsit-o pe youtube. Care e mesajul ei? Când şi unde ai cântat-o ?

F.J.: Piesa spune: “Tu eşti ţinta mea, Tu eşti pasiunea mea, Tu eşti calea mea, Tu eşti tăria mea. Te caut pe Tine, Fug către Tine Şi las trecutul în urmă. Tu eşti tot timpul acolo, Tu eşti motivul meu, ţinta mea.” Tu-ul din această piesă se referă la Isus. Am cântat această piesă în biserica din Munich. A fost un serviciu divin live, pe postul naţional de televiziune german, la inaugurarea Cupei mondiale de Fotbal. Am avut oportunitatea de a împărtăşi mărturia mea pe un post naţional de televiziune.

O.D.C.: Ai colaborat cu Hillsong pentru câteva piese în germană. Ce piese şi când ai început colaborarea?

F.J.: Colaborarea a început în 2005, când am înregistrat primul album Hillsong în germană şi am fost vocea principală în acel CD. De atunci, am fost invitată la unele conferinţe Hillsong şi de asemenea, să înregistrez şi alte CD-uri.

O.D.C.: Câte albume ai? “Only Hope” e primul tău album? AlbumulHope

F.J.: Da, e primul şi singurul album. Conţine 13 cântece. Cele mai multe sunt în engleză şi unul în germană.

O.D.C.: Care e cântecul tău preferat? Pe care îl consideri ca fiind cel mai bun?

Continuă lectura